Pe nesimtite, problemele incipiente ale
moralei tind sa se integreze in ceea ce numim “etica valorilor”, Nietzsche
porneste de la o observatie: cum se subliniaza instinctul matern si cel sexual
in iubire. De asemenea, moravurile care s-au constituit din vremuri stravechi
au o deosebita importanta: ele nu reprezinta inertie, ci au mare calitate de a
constitui calitatea unui popor: “In ce consta unitatea unui popor?”[1]
Notele din 1873 vadesc inceputul adancirii
problematicii etice. Pe Nietzsche il preocupa o problema care va deveni mai
tarziu o adevarata obsesie: “conceptul imposibilului, in toate virtutile in
care omul este mare”[2].
Reapar ganduri despre datorie: sa spui
adevarul din pura datorie, fara un scop precis, indiferent ca aduce placere sau
dezavantaj. Dar Nietzsche noteaza cu luciditatea care ii va deveni trasatura
fundamentala ulterior, incepand cu Omenesc,
prea omenesc: a spune adevarul din datorie nu exclude placerea sau
satisfactia. Ceea ce infirma principial in conceptia metafizica, nepsihologica
si nerealista a “datoriei din datorie”.
Odata cu prevestirea acestei flamuri noi,
originare a luciditatii, a spiritului liber care va lansa explozivul “sa sapam
la radacinile valorilor”, Nietzsche precizeaza, inca o data, ca intelege prin
geniu nu un fenomen exceptional care se bucura cand se contempla pe sine, ci
dimpotriva: “Un om mare este mai valoros decat un imperiu, pentru ca este mai
de pret pentru intreaga posteritate”[3].
Printre reflectiile morale apare o problema
care ulterior il va framanta in chip deosebit pe Nietzsche, am spune o problema
definitorie, noua prin modul radical in care este pusa si prin vehementa
tonului in care va scrie ganditorul: virtutea, in sens de depasire a sinelui, a
eului, este oare posibila?
Deocamdata Nietzsche atinge numai aceasta
problema, pe care avea sa o transforme intr-o lupta acerba impotriva moralei
crestine.
El
scrie sententios: “Imposibilul virtutilor. Omul n-a crescut din aceste
poriniri, cele mai inalte, intreaga lui fiinta vadeste o morala mai lasa: prin
morala cea mai pura el ar sari peste esenta lui”[4].
Fara sa stie, Nietzsche respecta celebrul
indemn pasnic si intelept al lui Montaigne cand renunta la stoicism. Nietzsche
nu-i insa, si nici nu vrea sa fie, pasnic si intelept. El vrea sa demaste
perpetuarea minciunii si ipocriziei in morala, vrea sa fie un “batran psiholog”
si un “spirit liber”. De aceea el declara ca “Minciuna este proprie naturii
umane”. Indiferent de faptul ca exista minciuna de nevoie si minciuna libera,
minciuna ramane ascunderea adevarului.
Revenind, Nietzsche se corecteaza: orice
minciuna este dictata de o placere “artistica”, mai mare chiar decat placerea
de a spune adevarul. Dupa astfel de constatari, Nietzsche va nota “Imposibilul,
corectiv al omului”, definitie care se adauga celor in care Nietzsche proclama
existenta valorilor, in acord cu setea de “depasire a omului”.
In intreaga sa opera de moralist, Nietzsche
ni se va infatisa sfasiat intre aceste doua tendinte contradictorii, dar ambele
reale, esentiale “conditiei umane”.
Este antinomia: omul se poate depasi, omul
nu se poate depasi. “Concluzia” in morala a celui care a vrut sa desfiinteze
morala este o zbatere dramatica intre criticism si exaltarea in problema
depasirii de sine.
Deocamdata, Nietzsche inclina spre un scepticism
care il va duce la “criticism etic” al “spiritului liber”. “Cel dintai care
piere (spunand) adevaruri interzise – este individual care le spune. Ultimul
care piere (spunand) minciuni interzise este individul”[5].
De fapt, conchide Nietzsche, in chestiunea
adevarului nu avem a vorbi despre datoria de a spune adevarul: in realitate nu
exista decat “credinta in adevar”, credinta ca “avem” adevarul.
Patosul cu care vorbim despre “datoria
adevarului” are la radacina o autoinselare, o amagire, dar dictate de nevoile
vietii: “credinta in Viata este necesara”[6].
“Adevarul pur, logica in sine sunt
autoinselari comandate de setea de viata si de fericire. Astfel arata primele
intuitii care vor duce la hotarata, noua si cutremuratoarea teorie nietzscheana
despre valoare si necesitate: valorile, fie ele morale sau teoretice au la
radacina nevoile vitale”[7].
[1] Gulian, C.I., Nietzsche,
Editura Academiei Romane, 1994, Bucuresti, p. 111
[2] Idem, p. 111
[3] Idem, p. 110
[4] Idem, p.111
[5] Idem, p. 112
[6] Ibidem
[7] Ibidem
Vezi si:
- Nietzsche si Nihilismul
- Negarea culturii in operele lui Friedrich Nietsche...
- Friedrich Nietzsche: Corectarea metafizicii si ont...
- Friedrich Nietzsche - Genealogia Moralei
- Aspectele eticii la Friedrich Nietzsche si Michel ...
- Vointa de putere in perceptia lui Friedrich Nietzs...
- Valoarea puterii si etica inventivitatii in filoso...
No comments:
Post a Comment