Ecce Homo - O incursiune in filosofia lui Friedrich Nietzsche

“Gheturile sunt aproape, singuratatea este imensa – dar cat de linistit stau toate in lumina! Cat de liber se respira! Ce multe se simt sub noi! Filosofia asa cum am inteles-o si am trait-o pana acum, este viata aleasa de buna voie printre gheturi si inaltimi – cautarea a tot ce este strain si indoielnic in fiintare, a tot ce a fost proscris pana acum prin morala.”

Friedrich Nietzsche, Ecce Homo

Iata omul! Dar cine era el de fapt? “Una sunt eu, alta sunt scrierile mele”[1], a tinut neaparat sa afirme Nietzsche, cu incapatanare, cautand prin intermediul acestei opere sa se autodefineasca. Am putea considera Ecce Homo un eseu asupra propriei individualitati.

“Arareori poate o carte de dimensiuni relativ reduse sa surprinda atat de direct bogatia si tortura sufleteasca a solitudinii, numeroase unghere ale naturii interioare, electricitatea autoerotica si imboldul necurmat de a fi inteles. Nietzsche a demonstrat ca un om modern devine spiritualitate indeosebi atunci cand isi recunoaste ambiguitatea si cand poate sa savureze faptul ca «eu sunt doar o nuanta». Ecce Homo contine nu numai o autobiografie, dar si ceea ce inseamna sa fii un autobiograf. Intr-o scrisoare de la sfarsitul lui octombrie, Nietzsche vorbeste despre preocuparea sa pentru «straniul act solitar de revalorizare». Reevaluarea in cazul sau reprezinta o inviere, o reconsiderare a tatalui defunct, idealizat, asa cum este el imaginat ca traind in fiu, precum si o interpretare de la o mare distanta retorica a celor mai importante fapte. Reevaluare este un auto-necrolog”[2]

Ecce Homo ilustreaza modul in care omul modern se poate autoapara impotriva acelor forte dezintegratoare care ii ameninta personalitatea si existenta. Nietzsche recomanda autodeterminarea, in mare masura trecuta cu vederea, subliniind concomitent haosul existentei: individul trebuie sa se creeze pe sine. Se ofera pe sine insusi drept exemplu, o entitate zamislita literalmente prin practica scrisului.

Ajungand sa elaboreze Ecce Homo – care, cu cele cateva insemnari, capata brusc forma completa in toamna anului 1888 – Nietzsche realizeaza ca destinul propriu prezinta mai mult decat un interes strict personal; ca felul sau de confruntare cu propriile talente si dureri este exemplar pentru conditia umana.

Iata cum suna o compozitie scrisa in prima redactare, pentru Ditirambii lui Dionysos, descifrata de mama lui: “Cautat-am cea mai grea povara/Si-atunci m-am gasit pe mine insumi”. In manuscrisul corectat, pregatit pentru tipar, Nietzsche schimba insa aceste versuri, trecandu-le la persoana a doua si inglobandu-le in poemul Printre pasari de prada: “Ai cautat povara cea mai grea; / Si te-ai gasit pe tine, / Si acum n-o sa te lepezi chiar de tine…”[3].

Initial, folosirea persoanei intai urmarise sa sublinieze ca pierderea credintei sale, pierderea apartenentei la o tara, deceptia in dragoste, parasirea profesiei si a slujbei, sanatatea subreda si singuratatea ne pot arata cum sa traim in adevaratul sens al cuvantului.

In Ecce Homo, Nietzsche se creaza pe sine inainte de a se naste si noul arbore genealogic nu ii maguleste familia, deoarece ceea ce conteaza este ascendenta prin afinitate electiva, comuniune sufleteasca. Cu exceptia tatalui sau, isi reneaga rudele apropiate in favoarea lui Cezar, Alexandru cel Mare, Dionysos…

---

Cat despre aptitudinile si obiceiurile dobandite, Nietzsche sustine, desi stim ca nu este adevarat, ca era ateu din instinct inca din copilarie. Mai credibila este afirmatia sa privind aversiunea instinctuala fata de alcool, chiar daca este stiut faptul ca el voia si incerca sa bea vin bun (de Barbera), dar se abtinea fiindca ii incingea simturile si ii infierbanta mintea.

Astfel de neadevaruri, mari si mici, dezvaluie mecanismele autodepasirii de sine.

“Copil inca, imi inchipuiam ca a bea vin ar fi, ca si fumatul, la inceput doar o vanitate de tanar, mai tarziu o obisnuinta proasta. Poate ca de aceasta judecata aspra e vinovat si vinul din partile Naumburgerului. Sa cred ca vinul binedispune – pentru asa ceva ar trebui sa fiu crestin, adica sa cred un lucru care pentru mine e absurditate. Ciudat este ca avand o asemenea vulnerabilitate extrema la doze mici de alcool, chiar mult diluat, devin aproape un lup de mare cand e vorba de doze masive”[4].       

Nietzsche dorea sa fie inteles ca tensiune, tendinta, nuanta. Ecce Homo trebuia sa amplifice acea pozitie intre lumi, acea fiinta ca potential. Acea sfera subtila, profund personala, a ego-ului aflat intr-un echilibru primejdios, intr-o autocreare dinamica, fara sfarsit. Ecce Homo statorniceste si exploreaza deopotriva.

Fiinta lui Nietzsche este de o sensibilitate bolnavicioasa. Avea o “sensibilitate a pielii la intepaturi, un soi de neputinta in fata a tot ce-i mic”. Nietzsche se simte cu usurinta neincrezator in oameni si ocolit de ei. Acum protesteaza in scris ca aceasta vulnerabilitate este vidul de resurse ramas dupa implinirea creatoare.

In realitate, cauza si efectul in viata lui nu erau atat de distincte. Acea descoperire de sine care devenea autoconservatoare in fata interpretarii ostile si a pumnului de fier al traditiei ar putea foarte bine sa semene cu o indepartare de viata. Autodescoperirea devenea o cautare a tinutei intelectuale pure, egala cu completa suspendare a judecatii in fata numeroaselor ambiguitati de limbaj, a subterfugiilor psihicului uman, a calapodului gramatical deformat. Era, de asemenea, o cautare a vietii pure din punct de vedere sentimental, in care “ranchiuna” si “resentiment” se redistilau in simple cuvinte; duhul malefic se strecura inapoi in lampa fermecata a lui Aladin cu dublu potential: benefic si malefic.

“Nietzsche gaseste, ca si altii de regula, scuze profunde pentru imperfectiune, dar – adanc indurerat de ceea ce constata prin cunoasterea temeinica a psihologiei altora – nu se poate abtine sa nu-si manifeste suferinta. Or, daca atat pe scena, cat si in culise, aceasta reactie este de inteles, devine un grav neajuns atunci cand, de pilda, o foloseste ca argument impotriva milei. Nazuinta fierbinte catre puritate in solitudine arata a teama de contaminare”[5]. 

Obiceiurile sale creatoare se intemeiaza indiscutabil ca reactie la mediul emotional – e pustiit de posesivitatea, indiscretia, lipsa de delicatete si puterea destructiva caracteristice surorii sale, si impovarat de cucernicia mamei.

Aspirand la antieroism, Ecce Homo trateaza cu usurinta distorsiunile  de culise din viata mentala a autorului, si exista dovada ca Nietzsche intelegea acest fapt, caracterizandu-si indirect propria scriere drept opereta. Intocmai cum Offenbach a transformat razboiul troian intr-o poveste vesela cu “Frumoasa Elena”, tot asa si el revalorizeaza problemele grave ale vietii sale, iar Ecce Homo reevalueaza un gen epic serios (inrudit cu bildungsromanul), prin introducerea in text a unor aparente trivialitati. Un exemplu marunt, dar graitor, il constituie, de pilda, motivatia renuntarii la alcool: “Apa ajunge…Prefer locurile unde ai pretutindeni prilejul sa bei din izvoarele curgatoare (Nisa, Torino, Sills); paharul de cura ma insoteste pretutindeni ca un caine”[6].

Gandirea lui Nietzsche a avut o influenta profunda de-a lungul secolului al XX-lea, in special in Europa Occidentala. In tarile vorbitoare de engleza, receptarea lui pozitiva avand mai putina rezonanta. In ultimul deceniu al vietii filosofului, gandirea sa a fost atractiva pentru artistii care s-au vazut pe ei insisi la periferia de a stabili stilul social si practic. De aici provine interesul lui Nietzsche pentru ceea ce este nou, insa problemele de sanatate si creatia artistica au continuat.

Tendinta sa de a cauta explicatii pentru valorile unanim acceptate si perspectivele in sferele mai putin elevate ale instinctului pur animalic, a fost de asemenea cruciala pentru intemeierea psihanalizei lui Sigmund Freud.

Mai tarziu, in 1930, aspectele gandirii lui Nietzsche au fost adoptate de catre nazistii si fascistii italieni, intr-o oarecare masura datorita Elisabetei Forster-Nietzsche si a solicitarilor venite din partea lui Adolf Hitler si a lui Benito Mussolini. Este posibil ca reprezentantii nazismului sa fi adunat, destul de selective, cateva fragmente din scrisorile lui Nietzsche, ale caror alaturari apareau ca justificand razboiul, agresivitatea si dominarea de dragul gloriei nationale si rasiale.

Pana in 1960, in Franta, Nietzsche a prezentat interes in mod special pentru scriitori si artisti, pana cand climatul filosofic academic a fost dominat de gandirea lui Hegel, Edmund Husserl si Martin Heidegger, inainte de miscarea structuralista din 1950. 

Nietzsche a devenit in special influent in cercurile filosofice din Franta in perioada 1960-1980, atunci cand declaratia sa “Dumnezeu a murit”, perspectivismul si sublinierile sale asupra puterii ca motivatie reala si explicarea pentru actiunile oamenilor au scos in evidenta noi cai de a provoca autoritatea stabila si lansarea efectiva a criticii sociale.

Ceea ce Friedrich Nietzsche a fost capabil sa scrie atat de prolific si de profound de-a lungul anilor, in timp ce se confrunta cu probleme grave de sanatate, constituie o dovada a capacitatii sale mentale spectaculoase si a puterii vointei.

Nu s-ar putea vorbi despre elemente etice sau interpretari ale operei nietzscheene fara o corelare a continutului operei sale cu evenimentele care i-au marcat existenta, cu starea sa fizica si sufleteasca la acea vreme.

Se ridica multe intrebari, unele dintre ele fara a-si gasi raspunsul, avand in vedere ca avem de a face cu o filosofie noua, care se autoconstruieste pe ruinele vechilor concepte, si pe care, este imposibil sa o evaluam fara a ne raporta la valori si criterii mai vechi. Se poate pune problema eticii la un om care desfiinteaza toate valorile morale de pana atunci?   

Ai de scris un eseu sau poate o lucrare de licenta? Scrie-mi la mihaela.c.olaru@gmail.com si te voi ajuta cu drag. Lucrarea ta va fi originala, formatata cu grija, si va respecta cerintele intocmai!

[1] Nietzsche, F., Ecce Homo, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p.50

[2] Chamberlain, L., Nietzsche la Torino. Sfarsitul viitorului, Editura Vivaldi, Bucuresti, 1999, p.256

[3] Nietzsche, F., Poezii, Editura Univers, Bucuresti, 1980, p.152

[4] Nietzsche, F., Ecce Homo, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p.30

[5] Chamberlain, L., Nietzsche la Torino. Sfarsitul viitorului, Editura Vivaldi, Bucuresti, 1999, p.277

[6] Nietzsche, F., Ecce Homo, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p.31