Showing posts with label marketingul prin continut.. Show all posts
Showing posts with label marketingul prin continut.. Show all posts

Wednesday, December 10

Cum te poate ajuta marketingul prin continut sa-ti promovezi afacerea?

Inainte sa investesti in marketing prin continut, vrei cu siguranta sa stii cum te va ajuta sa-ti promovezi afacerea. Pentru a intelege mai bine cum functioneaza marketingul prin continut, este important sa intelegi foarte bine pasii pe care ii face cineva inainte de a cumpara un produs sau serviciu. Acestia sunt:

  1. Constientizare – Potentialul client devine constient de nevoia sa si de solutiile existente. Sa luam cazul unui proprietar de casa: dupa o ploaie, se infiltreaza apa prin acoperis si acesta isi da seama ca are nevoie de reparatii.
  2. Cercetare – Potentialul client cauta dupa informatii online. Persoana din exemplul de mai sus va ajunge pe site-urile mai multor firme care ofera servicii de reparatii si instalare de acoperisuri si afla de ce servicii are nevoie, ce implica acestea, etc.
  3. Comparare – Potentialul client compara produsele sau serviciile de care are nevoie pentru a-si da seama care ar fi cea mai buna alegere. Persoana din exemplul anterior va solicita inspectii sau oferte de pret de la diferite firme si le va compara pentru a gasi firma care ofera cele mai bune servicii la un pret rezonabil.
  4. Cumparare – Potentialul client ia decizia finala si cumpara produsul sau contracteaza serviciile de care are nevoie.
Daca vrei sa fii luat in considerare de potentialii clienti, trebuie sa intri in joc de la primii pasi, sa le oferi informatiile de care au nevoie fara a cere nimic in schimb, fara a-i presiona in vreun fel. Daca informatiile tale sunt exacte, folositoare, le inspira incredere si profesionalism, instinctul ii va impinge spre tine, chiar si atunci cand practici preturi putin mai mari.
Daca ai oferi reparatii si instalari de acoperisuri, proprietarul casei mentionat mai sus ar trebui sa gaseasca pe internet articole si videoclipuri care sa-l invete sa evalueze starea acoperisului sau, complexitatea lucrarilor necesare, care sa-l invete de ce materiale are nevoie si cum poate face singur reparatiile, sau, cel putin, cum sa aleaga firma potrivita pentru a se ocupa de toate, fara niciun fel de presiuni.
Continutul publicat de tine ar trebui sa-l educe in asa fel incat sa ia cea mai buna hotarare, nu pentru firma ta si interesele tale, ci pentru propriile sale interese. Incet, dar sigur, persoana respectiva va capata incredere si iti va fi recunoscatoare pentru informatiile si spirjinul acordat. Cu siguranta nu va avea timpul, priceperea si rabdarea necesare pentru a efectua lucrarile pe cont propriu si va hotari sa angajeze o firma specializata - si ce alta alegere mai potrivita decat firma care l-a invatat tot ce stie, in mod dezinteresat, fara a-l presiona sau conditiona in vreun fel?  
Procesul va fi aproximativ acelasi, indiferent de domeniul tau de activitate. Cand te vor contacta, potentialii tai clienti vor fi deja convinsi sa lucreze cu tine, nu va mai trebui decat sa stabiliti ultimele detalii si sa incheiati tranzactia sau sa semnati contractul. Increderea pe care o creeaza de obicei agentii de vanzari prin lungi discutii si negocieri a fost deja creata, inca dinainte ca tu sa afli de existenta potentialilor clienti.
Desigur, pentru ca asta sa se intample, continutul trebuie sa fie interesant, relevant, bine documentat, pe un ton prietenos, intr-o forma atractiva, sa poata fi inteles si folosit de oricine, fara prea mari eforturi. Trebuie sa fie construit pe baza asteptarilor si nevoilor publicului tau tinta; ei trebuie sa fie in centrul atentiei, nicidecum tu sau afacerea ta. 

Daca este facut cum trebuie, marketingul prin continut poate da un randament fenomenal, si, foarte important, iti poate fi de mare ajutor pentru alte campanii si strategii de marketing. Spre exemplu, iti va furniza continut pentru marketingul pe retelele sociale si va sprijini eforturile de optimizare pentru motoarele de cautare, generand in mod natural link-uri si oferind continut original care sa poata fi gasit cu usurinta de catre publicul tau tinta. De fapt, ideal ar fi sa-ti canalizezi eforturile de optimizare pentru motoarele de cautare spre marketingul prin continut. 

Acum ca stii ca marketingul prin continut iti poate fi de mare ajutor in promovarea afacerii pe care o conduci, in materialele urmatoare ne vom concentra pe pasii pe care trebuie sa-i urmezi pentru a incepe sa-ti promovezi afacerea prin continut de calitate si pe celelalte beneficii de care te vei bucura urmand aceasta cale.