Sunt unul din acei oameni care cred in Dumnezeu, in bunatate si compasiune, dar au fost dezamagiti de tot ce inseamna Biserica. Stiu, ar trebui sa facem ce zice "popa", nu ce face, dar deja nu mai este vorba de cazuri izolate.
Biserica a devenit o afacere si doar clericii au de profitat din asta. Cate orfelinate, azile de batrani sau cantine sociale ati vazut finantate de biserica? Cate familii ati vazut ajutate din Cutia Milei la care toti cotizam? Unde se duc miliardele stranse din donatii si taxe de cult? Cu siguranta nu la cei saraci, bolnavi si oropsiti!
Avem mai multe biserici decat spitale si scoli, si, in timp ce bolnavii se zbat in mizerie si copii invata in conditii improprii, noi construim catedrale luxoase, poleim acoperisuri cu aur si comandam clopote actionate electric.
Dumnezeu, asa cum il stiu eu, ne asculta rugaciunile si daca le rostim in camp deschis sau intro camera saracacioasa, si daca nu sarutam zeci de icoane si nu memoram zeci de rugaciuni. Dumnezeu asa cum il stiu eu vrea sa-i ajutam pe cei care au nevoie, nu sa impodobim Biserici. Pana la urma primesc destui bani, si nu-i justifica in fata nimanui.
Cand eu si sotul meu ne-am cununat religios, au platit nasii taxa de 300 RON. Cand am inmormantat-o pe mama, a trebuit sa platesc pentru slujba "crestineasca". Atunci cand am pomenit-o dupa 6 saptamani de la deces, preotul ma astepta la poarta, pentru ca nu avusese bunica cei 100 RON necesari.
Cand am vrut sa ne botezam fetita, preotul nici nu a vrut sa discute cu noi pana nu am platit taxa de cult, 40 RON. Taxa pentru botez era 300 RON la biserica de care "apartineam", si 250 la o alta din oras, unde ne-au botezat fetita fara sa mai intrebe de taxa de cult.
Am stat luni de zile prin spitale, in Bucuresti, Severin si Craiova, si nu am vazut un singur preot care sa incerce sa aline durerea celor fara speranta, singuri pe lume si deznadajduiti, desi multi ar fi avut nevoie de asta, dar a trebuit sa platesc de cate ori am mers la biserica, indiferent de biserica sau de preot.
Nu ma plang, ii multumesc lui Dumnezeu ca am putut plati taxele respective si fi in "randul lumii", dar ce s-ar fi intamplat daca nu ne-am fi permis?
Si am avut si alte experiente nefericite. Am crescut mancand carne in postul Pastelui si al Craciunului, si nu doar o data la masa se afla si preotul care era prieten cu unchiul meu. Cand cineva a facut o gluma pe tema asta, a raspuns "E pacat ce scoti din gura, nu ce bagi". Total de acord, doar ca nu a fost tocmai imaginea de care aveam nevoie ca si copil in formare, mai ales ca preotul respectiv facea afaceri nu tocmai curate cu unchiul meu.
La cununia religioasa, preotul era baut si fiecare miscare a sa lansa un miros insuportabil de transpiratie. Poate sunt o pacatoasa, dar a fost cam greu sa traiesc solemnitatea momentului, sa ma concentrez asupra vorbelor sale de duh. Ce-i drept, sunt convinsa ca relatia noastra e binecuvantata si suntem meniti sa fim impreuna pentru tot restul vietii, asa ca se poate spune ca slujba de cununie si-a atins scopul.
Intrun an, de sarbatori, cum nu cunosteam orasul foarte bine, am rugat preotul sa ne indrume spre o familie cu copii si posibilitati reduse. Bradul natural cumparat de sotul meu nu incapea in bucataria noastra micuta si aveam mai multe decoratiuni decat ne trebuiau, asa ca ne-am gandit sa mai adaugam cate ceva si sa facem o bucurie unor copii.
Ei bine, desi trecea cu "Craciunul", si intrase in zeci de case chiar in ziua respectiva, "sfantul parinte" nu cunostea nicio familie care sa aiba nevoie de asa ceva. Ce oameni bogati traiesc in orasul nostru, nu?
Stiu, sunt si exceptii, sunt si preoti cu credinta care isi ajuta semenii, si ma bucur pentru ei, pentru cei care beneficiaza de sprijinul lor si pentru enoriasii care au gasit un exemplu demn de urmat. Pe toti ceilalti, insa, va rog sa nu mai lasati bani la biserica, sa nu mai donati covoare, mobilier si altele asemenea unei astfel institutii, ci sa le dati celor care chiar au nevoie de ajutorul vostru.
.jpg)
Am cunoscut oameni care donau covoare si mobilier pentru biserica, in timp ce copii si nepotii lor traiau de pe o zi pe alta in conditii precare, dar probabil ca daca si-ar fi ajutat familia nu le-ar fi aparut numele nicaieri, pe cand donatiile au facut ca numele lor sa fie vazut de toti cei care treceau pragul bisericii.
Dumnezeu, asa cum il stiu eu, va aprecia mai mult zambetul pe care-l aduceti pe chipul unui copil sarman cu o ciocolata sau o jucarie, bucuria unei familii care doarme in sfarsit la caldura dupa multe nopti de frig, satisfactia unei mame care are in sfarsit mancare si hainute pentru micutii ei sau multumirea unor batrani care isi pot alina in sfarsit suferinta cu medicamentele de care au nevoie sau o masa calda.
Nu mai ajutati biserica, ajutati-i pe cei care au nevoie! Veti face mai mult bine si va veti simti mai bine!
